Articole – Pagina 3

Colonelul Gheorghiță, obligat de tribunal să vorbească și de șefii lui să tacă

02/11/2021/în Articole, Blog, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH a câștigat procesul cu CNCAV, pentru obținerea unor informații publice despre campania de vaccinare, dar viața le-a făcut între timp irelevante

Informațiile solicitate (…) privesc aspecte de interes public, cu atât mai mult având în vedere situația generală existentă la nivelul societății în urma declarării pandemiei cu virusul SARS-COV-2.” – extras din hotărârea Tribunalului București în cauza APADOR-CH vs. CNCAV

În martie 2021 dădeam în judecată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) pentru că refuza să ne spună câte doze de vaccin contractase România, dacă și cât plătise pentru ele și pe câte ne bazam în continuare.

Erau informații arzătoare pentru acel moment, în care vaccinarea se făcea prin centre secrete, cei dornici să se vaccineze făceau liste de așteptare, iar Guvernul făcea ce știa el mai bine – ascundea informațiile de public. În ianuarie-februarie 2021 purtasem un dialog al surzilor cu Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății și CNCAV, care ne trimiteau de la unii la alții pe motiv că nu ei, ci ceilalți dețineau informațiile cerute.

În final a picat vina pe CNCAV, desi cu siguranță nu era capul răutăților, iar Tribunalul București ne-a dat câștig de cauză. Procesul a durat șase luni (martie-septembrie), timp în care România a trecut de la listele de așteptare pentru vaccinare la vaccinarea la chiuvetă și la antivaccinare. Valul patru ne-a lovit în plin, sute de oameni mor zilnic, nevaccinați, am ajuns „minunea” Europei, OMS a trimis specialiști aici ca să vadă de ce nu ne vaccinăm, deși avem cu ce.

În acest context, și dacă ne-ar mai răspunde colonelul Gheorghiță la curiozitățile pe care le aveam în iarnă, probabil nu ar ajuta prea mult situația. Se știe că între timp România a primit milioane de doze de vaccin, dintre care unele au și expirat nefolosite. Nu se știe cât a plătit statul român pentru ele și cât mai urmează să plătească. Poate ar fi totuși o informație bună pentru indeciși, dacă ar afla câți bani se „aruncă la chiuvetă” (ca să NU se vaccineze unii) sau se pierd prin dozele expirate.

Suntem, așadar, câștigătorii încă unui proces în care justiția a spus că statul trebuie să răspundă întrebărilor legitime din societatea civilă într-o chestiune ce privește interesul public. E drept, deocamdată în primă instanță, dar după toate aparențele CNCAV nu a făcut recurs, după cum nu s-a obosit nici să trimită un punct de vedere (întâmpinare) în primă instanță.

Nu negăm că probabil colonelul Gheorghiță a avut destule de făcut în organizarea campaniei de vaccinare și că e posibil ca CNCAV să fi fost asaltat de cereri de informații. După cum e foarte posibil ca tăcerea colonelului Gheorghiță să fi fost dictată de alții, în fond aceleași informații puteau să fie furnizate de Guvern sau de Ministerul Sănătății, dar au preferat să ne trimită să le aflăm de la CNCAV.

Opacitatea deja legendară a autorităților noastre are în acest caz urmări dramatice. Când discursul antivaccinist e mai accesibil decât comunicarea oficială, rezultă un dezastru sanitar. Și în mijlocul acestui dezastru, gestionarii crizei continuă să se comporte la fel de opac, pretinzând că nu sunt „autorități publice”, deși iau decizii care ne privesc pe toți – vezi cazul Grupului Tehnico Științific.

Nu ne facem iluzii prea mari în legătură cu obținerea informațiilor nici în urma acestui proces. Probabil șefii colonelului Gheorghiță îi vor cere să tacă în continuare, deși Tribunalul București i-a cerut să vorbească. Soluția va fi un alt proces pentru executarea hotărârii de față, dar nici măcar asta nu garantează obținerea informațiilor. Ne facem, însă, de pe acum datoria să-l prevenim pe simpaticul colonel Gheorghiță, că, It’s not personal Gheorghiță, it’s strictly businnes.

Care sunt întrebările la care CNCAV e obligat să ne răspundă, în 30 de zile de la rămânera definitivă a deciziei Tribunalului București:

1.Care este numărul dozelor de vaccin anticovid-19, defalcat pe fiecare firmă producătoare, pe care statul român le-a primit şi pe care urmează să le primească de la Uniunea Europeană.

2. Dacă statul român a primit sau urmează să primească vaccinuri de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană. În caz afirmativ, care sunt aceşti furnizori/aceste entităţi, care sunt vaccinurile şi cantităţile. pentru fiecare în parte.

3. Care este calendarul primirii de către statul român a dozelor de vaccin menţionate la pct. 1 şi 2 din prezenţa cerere, defalcat pe termene și cantități.

4. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt sumele achitate până în prezent sau care urmează să fie achitate.

5. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt aceste sume.

Februarie 2022 – răspunsul CNCAV la o parte din întrebările APADOR-CH, în urma deciziei instanței

Statul îți ia banii ilegal, dar se împiedică în tehnici legislative când e să ți-i dea înapoi

14/10/2021/în Articole, Blog, Covid 19, Slider /de Rasista

Cum mimează Parlamentul și Guvernul grija pentru cetățean, refuzând să adopte o lege care ar anula amenzile neconstituționle din perioada de urgență și ar degreva instanțele de procese de contestare

În urmă cu un an jumate ieșeam cu surle și decizii de neconstituționalitate din starea de urgență, mulțumiți că am scăpat de primul val de Covid 19, crezând că e și ultimul. Curtea Constituțională trecuse de partea poporului și declarase neconstituționale articolele din ordonanțele de urgență în baza cărora fuseseră amendați peste 300.000 de oameni care încălcaseră dispozițiile militare ale Guvernului Orban.

În acel context optimist, de mai 2020, APADOR-CH a făcut și un apel public la Guvern, pentru acordarea unei amnistii fiscale, exclusiv pentru cei amendați în baza prevederilor declarate neconstituționale, pe de-o parte pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri, ca să-și conteste amenzile, pe de altă parte pentru descongestionarea instanțelor, care și așa erau supraaglomerate.

Guvernul nu a vrut să-și ceară scuze oamenilor, printr-o amnistie fiscală – în fond decizia CCR arăta că Guvernul greșise – dar s-au găsit atunci niște parlamentari dornici să repare situația. O inițiativă legislativă a parlamentarilor Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și Cseke Attila a fost depusă la Senat, imediat după decizia CCR, și o lună mai târziu, în iunie 2020, era adoptată cu 90 de voturi pentru, unul împotrivă și 39 de abțineri. Ea anula toate procesele verbale de contravenție întocmite de poliție în starea de urgență (conform art.28 din OUG 1/1999 și OUG 34/2020 declarate neconstituționale) și cerea Ministerului de Finanțe să le dea banii înapoi celor care plătiseră deja amenzile.

Actul primea avize favorabile de la toate comitetele și comisiile: Consiliul legislativ, Consiliul Economic și Social (CES), Comisiile juridică și de buget finanțe din Senat. Până și punctul de vedere al Guvernului (încă Orban), desi atrăgea atenția că proiectul nu e chiar bine scris din punct de vedere al tehnicii legislative, lăsa la latitudinea Parlamentului adoptarea respectivei legi.

În iunie 2020 legea a fost trimisă la Camera Deputaților, cameră decizională. A primit și aici câteva avize favorabile, de la Comisiile de drepturile omului, de buget finanțe, de apărare și ordine publică. Apoi toată lumea s-a luat cu alegerile parlamentare din decembrie 2020, inițiatorii legii nu au mai prins locuri în noul Parlament, iar legea se prăfuiește și azi pe la comisiile din Camera Deputaților.

Prins cu mâna în buzunarul omului, Guvernul zice că nu poate să dea banii înapoi, că deja și-a făcut planuri cu ei

Un an jumate mai târziu, îl avem pe Superman la Guvern, pe Xena, prințesa războinică în Parlament, și în continuare nicio lege care să repare nedreptatea făcută celor 300.000 de amendați în starea de urgență.

În aprilie 2021, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă (autointitulată prințesa războinică…) a depus tot la Senat o inițiativă legislativă denumită la fel cu cea care se împotmolise la Camera Deputaților: Propunere legislativă privind unele măsuri administrative și fiscale din starea de urgență.

În mai puține articole decât predecesorii ei, Șoșoacă cerea ca faptele contravenționale comise în starea de urgență să nu se mai sancționeze, procesele verbale emise conform art.28 din OUG 1/1999 și OUG 34/2020 să fie anulate, amenzile plătite să fie restituite, iar cele neplătite să fie anulate.

Consiliul legislatv și CES au fost singurele entități care au avizat favorabil noua propunere, atrăgând atenția că mai există o propunere similară, și propunând aceleași amendamente ca și în cazul primei inițiative: denumirea actului să fie schimbată și să se opereze mici modificări de tehnică legislativă care să facă actul mai clar.

De exemplu, în avizul Consiliului legislativ se cere ca legea să se refere doar la sancțiunile date în baza articolelor declarate neconstituționale, nu la toate faptele săvârșite în starea de urgență, cum era redactată inițiativa doamnei Șoșoacă.

În mod straniu, desi în esență proiectul Șoșoacă este similar cu cel depus în 2020 de Ponta, Tăriceanu și Cseke (care fusese unanim avizat favorabil), acesta primește avize negative pe linie de la Comisiile juridică, de buget finanțe și, culmea, chiar de la Comisia de drepturile omului din Senat.

Guvernul Superman nu mai lasă la latitudinea Parlamentului adoptarea acestei legi (cum făcuse predecesorul său) și emite răspicat aviz negativ. Motivul halucinant: restituirea amenzilor deja încasate ar dezechilibra bugetele locale care se bazează pe acești bani, iar inițiatoarea trebuia să indice și surse de finanțare pentru acoperirea deficitului astfel creat.

„… având în vedere că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice pe durata stării de urgenţă (…) se făceau venit la bugetul local, (…) prevederile iniţiativei legislative în forma actuală au implicaţii directe asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale. În acelaşi timp, anularea tuturor proceselor verbale de contravenţie emise pe perioada stării de urgenţă atrage micşorarea veniturilor la bugetul local, cu implicaţii asupra bugetului general consolidat, acesta fiind deja aprobat prin Legea bugetului de stat. Din perspectiva impactului financiar-bugetar, considerăm că ar fi fost necesare precizări referitoare la identificarea eventualelor surse de finanţare pentru acoperirea deficitului de venituri (…)”

Cu alte cuvinte, Guvernul hoțul prins cu mâna în buzunarul victimei pretinde că nu poate să dea drumul la bani pentru că și-a făcut deja planul ce să cumpere cu ei.

Inițiatoarea votează împotriva propriei legi, iar Comisia de drepturile omului e de partea Guvernului

În ciuda acestor avize negative, în septembrie 2021 proiectul primește voturi pentru de la toți senatorii PNL, USR și UDMR, abțineri de la aproape toți senatorii PSD (cu excepția unuia) și voturi contra de la toți senatorii AUR. Culmea parlamentarismului de Dâmbovița, inclusiv senatoarea Șoșoacă votează contra inițiativei sale. Pas de mai înțelege ceva!

Proiectul nu întrunește deci voturi suficiente la Senat, dar ajunge la Camera Deputaților, unde s-a înpotmolit și proiectul Ponta-Tăriceanu-Cseke. Și aici primește aviz negativ de la Comisia de drepturile omului și de la Comisia de ordine publică, și așteaptă, pe 19 octombrie, avizul de la Comisia juridică.

Ce părere aveți, după tot ce s-a întâmplat până acum, va vota Parlamentul României o lege prin care să repare ilegalitățile făcute de Guvern la adresa cetățenilor? Sau se va mulțumi să constate că de banii ăia din amenzi, autoritățile locale au plantat cu simț de răspundere niște panseluțe supraevaluate, în timp ce oamenii vor continua să aglomereze instanțele ca să-și ceară banii înapoi?

Și după toate astea, se exersează retoric pe la televiziuni mirarea: oare de ce nu au oamenii încredere în clasa politică?!

UPDATE noiembrie 2022 – Camera Deputaților a respins proiectul de lege care ar fi anulat amenzile date ilegal în pandemie

Polițistul avertizor, hărțuit în justiție și la un an de la schimbarea locului de muncă

23/09/2021/în Articole, Blog /de Rasista

Valer Kovacs, polițistul din Timiș care a atras atenția în 2020 asupra mai multor disfuncționalități din poliție, și care și-a câștigat în primă instanță dreptatea, este chemat din nou în justiție de foștii șefi, pe motiv că nu a fost loial instituției și respectuos cu șefii

În aprilie 2020, în plină pandemie, polițistul Valer Kovacs, de la IPJ Timiș, a fost sancționat disciplinar de mai multe ori din cauza avertizărilor publice pe care le-a făcut în legătură cu neajunsurile din sistem. Ca lider sindical, el a atras atenția asupra lipsei dotărilor din poliție, dar a semnalat și planul de amenzi pe care șefii îl impuneau polițiștilor, în perioada stării de urgență.

Sancțiunile au mers până la destituirea din poliție, însă au fost anulate de instanță, după ce au produs și o oarecare reacție publică din partea politicienilor. Valer Kovacs și-a recăpătat locul de muncă, apoi și-a cerut transferul într-un județ vecin – la Arad. Asta pentru că deși instanța i-a făcut dreptate și șefii de la București au acceptat că șeful lui direct a greșit, câștigător în final a fost tot șeful IPJ Timiș, care nu numai că nu a fost sancționat, ci chiar a fost avansat în grad, de 1 Decembrie.

În justiție, la fond și apel, Kovacs a reușit să-și anuleze sancțiunile și la mai bine de un an de zile de la această pățanie credea că lucrurile au intrat în normalitate. A fost surprins să afle, însă, că IPJ a atacat cu recurs deciziile instanței.

În întâmpinarea depusă la Curtea de Apel, IPJ îi contestă lui Kovacs statutul de avertizor de integritate, pe motiv că „pe timpul cercetării prealabile nu a informat instituția despre acest demers de avertizare publică”. Mai mult, IPJ spune că prin „afirmații nereale, rău intenționate făcute în massmedia a adus prejudicii imaginii și prestigiului Poliției Române”, că a încălcat grav Statutul polițistului, care prevede că acesta trebuie să fie

loial instituției, respectuos și cuviincios cu șefii, să evite comportamentul care ar putea afecta încrederea populației în poliție”.

IPJ Timiș a cerut și ca instanța să disjungă în două dosare separate cele două sancțiuni aplicate polițistului, și care fuseseră judecate împreună la fond.

În replică, Valer Kovacs spune că se simte în continuare hărțuit de șefi prin acest proces și că i se pare inexplicabil acest recurs, în condițiile în care știe că IPJ nu se prezintă în instanță nici ca să apere instituția în cazul suspendării unor permise de conducere, de exemplu:

E o răzbunare a inspectorului șef de la Timiș, care a revenit pe post. Consider că acest recurs este complet nefondat în condițiile în care sancțiunile au fost anulate, au și plătit cheltuieli de judecată, și de mai bine de un an eu nu mai lucrez acolo. Au cerut disjungerea dosarului pentru că e interesul lor ca să plătesc avocatul de două ori, dacă merg la două procese diferite. Apoi ei spun că nu am fost loial poliției. Eu loial sunt, dar dacă sunt nereguli nu trebuie să le semnalez? Nu au comparat loialitatea asta prost înțeleasă cu beneficiile de imagine pe care eu le-am adus poliției. Mi se pare suspect că mă hărțuiesc pe mine în justiție, dar IPJ nu merge la niciun proces când au, de exemplu, de apărat amenzi contravenționale, iar contravenientul face contestație la judecătorie. Atunci nu vine nineni de la IPJ ca să le apere, pentru că, chipurile, nu au personal disponibil, dar pentru mine au avut se pare. La mine a venit ditamai șeful de la Juridic la ședințele de instanță”.

Valer Kovacs a spus că-și va apăra în continuare cazul, cu același avocat care l-a ajutat să câștige și în primă instanță. De menționat că, în practica întâlnită de APADOR-CH, în procesele derulate până acum de organizație, instituțiile publice au exercitat toate căile de atac posibile, atunci când au pierdut (și au pierdut frecvent). Acesta este însă încă un episod care vorbește de la sine despre modul în care instituțiile statului își tratează avertizorii de integritate.

***

În acest interviu video, Kovacs povestește prin ce a trecut ca avertizor de integritate în Poliția Română, care este rețeta prin care sistemul își atacă și elimină avertizorii, cum a fost tratat de colegi și cât de mult a contat presa în pățania lui.

Citește și:

Ce se întâmplă când un polițist spune că Poliția greșește

Florin Kovacs, avocatul care îi ajută pe avertizorii de integritate să nu fluiere a pagubă

________________

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate, derulat împreună cu ActiveWatch și finanțat prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. „Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă” #haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants #avertizorideintegritate

Este salariul unui angajat la stat informație publică?

15/09/2021/în Articole, Blog, Slider /de Rasista

Cum se poate folosi cu cap Legea 544/2001, a informațiilor de interes public, ca să nu fie „bătută” de GDPR

Tot mai mulți cetățeni au învățat în ultimii ani să ceară informații de la autorități sau alte entități finanțate din bani publici, conform Legii 544/2001, a informațiilor de interes public. E cu siguranță o evoluție îmbucurătoare a societății, chiar dacă despre lege nu se poate spune același lucru. Mai exact legea a rămas în continuare cu unele lacune care o fac adesea inaplicabilă, atunci când o autoritate se încăpățânează să ascundă informațiile publice.

De ce nu se sparg pușculițele partidelor

De exemplu nu există în lege sancțiuni pecuniare pentru partidele care refuză să spună cum au cheltuit banii din alocațiile generoase de la buget. Majoritatea partidelor adoptă aceeași tactică: preferă să fie date în judecată de cetățenii care le cer aceste informații, sperând că în doi-trei ani, până când se pronunță justiția, informațiile nu mai sunt nici actuale, nici de interes.

În ciuda numeroaselor intenții de a o îmbunătăți, Legea 544/2001 continuă să fie un cuțit tocit, care taie doar câteodată, dacă mai e ajutat și de „pila” justiției. Însă nici justiția nu dă mereu aceleași răspunsuri, și nici nu există o garanție că dacă ai câștigat un proces în instanță, autoritatea respectivă se va conforma și-ți va furniza informațiile, doar pentru că așa a dispus un judecător.

Am mai observat, din întrebările pe care le primim pe adresa asociației, și că mulți cetățeni au impresia că tot ce ține de banul public este automat supus Legii 544, și se revoltă când li se răspunde că nu e așa.

Pe ocolite, spre veniturile funcționarilor

Un alt exemplu des întâlnit în practică este invocarea GDPR în refuzul autorităților de a furniza informații. De exemplu dacă solicitați informația: ce salariu are funcționarul x din instituția y?, vi se poate răspunde că această informație este confidențială, pentru că ea conține date personale. Chiar dacă este plătit de la buget, funcționarul x are și el dreptul să se bucure de protecția regulamentului privind protecția datelor personale. A spus asta și Curtea Constituțională, în decizia CCR nr. 615/2006, că salariul concret al unei anumite persoane, fie că este angajată la stat sau la privat, intră în conținutul datelor cu caracter personal, care trebuie protejate, deci nu intră sub incidența Legii 544/2001

O soluție pentru a afla totuși cam cu cât îi plătim din impozitele noastre pe funcționarii publici ar fi să cerem informații privind veniturile unei categorii de funcționari, să nu ne referim în cerere doar la o anumită persoană, identificată sau identificabilă. În acest fel informațiile ar avea caracter general, și chiar dacă instituția respectivă ar refuza difuzarea lor, există mai multe șanse de a câștiga în instanță o astfel de informație.

Contractele de achiziții și GDPR

O altă situație în care se refuză furnizarea de informații este atunci când se cer date despre contracte încheiate de autorități. Comunicarea contractelor poate ridica probleme, în fiecare caz concret, privind protejarea principiului concurenței loiale și, din nou, protecția datelor personale. De la caz la caz, există posibilitatea ca și aceste informații să fie obținute sau nu în instanță.

Comunicarea bugetelor ar trebui, teoretic, să ridice cele mai puține probleme, având în vedere prevederile art. 5 al. 1 lit. e din Legea 544/2001. Dar, după cum s-a văzut în practică, tot instanța este cea care poate stabili, în mod cert, în cadrul unui proces, care informații vor trebui comunicate și care nu.

Angajați un avocat, o să vă coste mai puțin!

Trebuie spus, de asemenea, că inițierea unui proces presupune și posibilitatea celeilalte părti de a-și angaja avocat, iar în cazul pierderii procesului, partea care l-a pierdut poate fi obligată să suporte onorariul avocatului celeilalte părți. Uneori, acest onorariu poate fi relativ ridicat. În unele instituții există practica angajării unor firme mari, care au onorarii pe măsură. Nu e corect, mai ales că, dacă pierde instituția, despăgubirile nu le plătește șeful instituției, ci tot bugetul, adică noi.

Oricum, o recomandare generală pe care o facem, fiecărui cetățean care ne contactează cu întrebări despre Legea 544/2001, este aceasta: dacă inițiați un proces, e bine să fiți asistați de un avocat.

Citește și:

Cum folosești deștept Legea 544/2001 ca să obții informații publice

Florin Kovacs, avocatul care îi ajută pe avertizorii de integritate să nu fluiere a pagubă

14/06/2021/în Articole, Video /de Rasista

Avocat cu o vechime de peste 20 de ani în Baroul Timiș, Florin Kovacs povestește cum sunt văzuți avertizorii de integritate la stat și la privat, cum (nu) e aplicată legea avertizorilor în realitate și cât de expuși rămân acești oameni și avocații lor într-un sistem care nu le oferă nicio garanție.

Legea actuală a avertizorilor de integritate e utilă, dar nu oferă protecție pentru chestiuni concrete, ci apără mai degrabă drepturi teoretice sau iluzorii;
Avertizorii de integritate se află la baza societății, nu la vârf. Ei nu au putere, dar au conștiință și mesaj;
Avertizorii care se plâng de condițiile de lucru – dați afară pentru că și-au exercitat libertatea de exprimare;
Legea ar trebui să prevadă un fond de sprijin și mecanisme de protecție a avertizorilor, similare cu cele oferite martorilor protejați din cauzele penale;
Avocatul avertizorului de integritate este adesea asimilat cu avertizorul și hărțuit de sistemul deranjat de avertizor;
Avertizor la stat și avertizor la privat – cum sunt tranșate lucrurile în fiecare sistem;
Casele mari de avocatură nu sunt interesate de apărarea avertizorilor;
Lipsa mecanismelor de protecție reală a avertizorilor descurajează alți potențiali avertizori;
De ce nu e suficient un avocat din oficiu în cazul avertizorilor;

Niciun onorariu din lume nu-ți poate oferi liniștea după un demers de apărare a unui avertizor, care atrage răzbunări din partea sistemului. Trebuie să ai stomac ca să reziști la tot felul de amenințări”

Demersul este făcut în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate, derulat împreună cu ActiveWatch și finanțat prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. „Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă” #haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants #avertizorideintegritate

Camelia Roiu versus SISTEMUL

02/06/2021/în Articole, Video /de Rasista

La nivel individual probabil că se mișcă ceva, se schimbă ceva, dar trebui să știi că ești și protejat. Pentru că chiar să te sacrifici ca un erou nu mai e cazul. Și avem fiecare viața noastră, irepetabilă, și atunci nu e… Eu nu am vrut niciodată să fiu erou. Nu-mi doresc să fiu erou. Vreau să fiu un om normal care să-și facă meseria în condiții normale, fără teamă, fără umilințe, fără hărțuiri.

Camelia Roiu, de peste 20 de ani medic anestezist la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, avertizor de integritate după producerea accidentului de la Colectiv, când multe din victimele incendiului au murit din cauza infecțiilor nosocomiale. Ea este cea care a dat publicității celebra filmare cu viermii care colcăiau pe un pacient din spital.

Doctorița Roiu povestește azi în acest interviu cum i-a schimbat viața decizia de a vorbi public despre lucrurile greșite din sistem, ce urmări au avut aceste avertizări și, la cinci ani distanță, dacă a meritat sau nu acest gest mai degrabă sinucigaș din punct de vedere profesional și personal.

Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și finanțat prin programul Active Citizens Fund România, de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Când vaccinul pare gratis, pentru că Guvernul nu vrea să spună cât a dat pe el

25/05/2021/în Articole, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Ce NU am aflat de la autoritățile române și nici de la cele europene, despre vaccinuri, după mai multe solicitări de informații publice și șase luni de ping-pong birocratic

O contră recentă dintre fostul și actualul premier vizează posibilitatea ca vaccinarea anti Covid 19 să nu mai fie gratuită „într-un viitor oarecare” – după cum s-a exprimat Ludovic Orban. Actualul prim ministru s-a grăbit să dea asigurări că la Guvern nu s-a discutat despre așa ceva.

Afirmația fostului premier e surprinzătoare în condițiile încetinirii campaniei de vaccinare, chiar și așa „pe gratis” cum par să fie vaccinurile în acest moment, și a perspectivei tot mai evidente a neatingerii țintei de imunizare propusă de Guvern până la 1 iunie.

Totuși, dincolo de gafa de comunicare, declarația lui Ludovic Orban se referă la informații pe care APADOR-CH și alte organizații europene sau jurnaliști au tot încercat în ultimele șase luni să le obțină pe căi oficiale și nu au reușit. Și anume cât costă concret dozele de vaccin anti Covid aprobate la acest moment pe piața europeană și ce sume plătesc statele membre pentru ele?

APADOR-CH a făcut solicitări de informații în baza Legii 544/2001 încă din ianuarie 2021 pe această temă, la diversele instituții implicate în campania de vaccinare: Ministerul Sănătății (MS), Secretariatul General al Guvernului (SGG), Comitetul Național pentru Coordonarea Activității de Vaccinare (CNCAV) etc.

După cum v-am mai informat în câteva rânduri, în aceste șase luni am fost pasați de la unii la alții, instituțiile refuzând pur și simplu să răspundă la întrebări din aria lor de activitate sau pretextând că nu au informațiile respective.

MS ne-a trimis la SGG și viceversa. Tot MS ne-a trimis la CNCAV și viceversa. SGG ne-a trimis și el ba la CNCAV, ba la MS și tot așa. După ce l-am dat în judecată, în luna martie, CNCAV ne-a transmis prin presă că nu ar fi primit emailul nostru, așa că i-am trimis încă un set de întrebări și prin poștă, la începutul lunii aprilie.

În același timp am trimis un set de întrebări și Comisiei Europene, ca să vedem dacă acolo găsim mai multă transparență decât acasă.

Transparența e importantă pentru vaccinare, dar numai pe hârtie

Transparency and accountability are important to help build the trust of European citizens and to make sure that they can rely on the effectiveness and safety of the vaccines purchased at the EU level.”

Așa se zice într-un comunicat al Comisiei Europene, din ianuarie 2021, în care este anunțată „publicarea” contractului dintre UE și compania Astra Zeneca, pentru achiziționarea de vaccinuri anti Covid 19. Este vorba, însă, de o formă editată a contractului, care conține mai multe zone gri care ascund textul, decât informații relevante. Nu putem ști din el nici cât costă vaccinurile, nici cine răspunde pentru eventualele lor efecte colaterale – două informații de natură să alimenteze discursurile conspiraționiste despre Big Farma și interesele ei.

Același lucru se petrecuse și cu contractual de achiziție semnat cu Pfizer. Comisia a subliniat încă o data că pentru autorități este esențială protejarea sănătății populației, dar și securizarea înțelegerilor cu companiile producătoare. Din această combinație a reieșit că pentru populație e suficientă sănătatea, câtă vreme transparența e bine mimată.

Ce NU zice Comisia Europeană

Comisia a încheiat încă din 2020 acorduri avansate de cumpărare cu producătorii de vaccinuri, în numele statelor membre. În schimbul dreptului de a cumpăra un număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp și la un preț necunoscut, Comisia a finanțat și o parte din costurile inițiale ale producerii de vaccinuri prin Instrumentul de sprijin de urgență de 2,7 miliarde de EURO.

Mai departe, tot pe site-ul Comisiei se spune că vaccinurile sunt distribuite statelor membre în funcție de populație, dar un algoritm concret al acestei împărțiri nu apare public.

Nu se spune, de asemenea, nici ce sume au plătit sau vor plăti statele membre pentru vaccinurile primite, iar întâmplarea în care o ministră din Belgia a publicat din greșeală pe twitter lista cu prețurile vaccinurilor pe care urma să le plătească țara sa a făcut un scurt tur european de presă apoi a intrat în uitare.

La fel de puțină atenție au primit și articolele publicate de un site independent de știri din Italia, în care au fost expuse în exclusivitate contractele cu Astra Zeneca, Pfizer și Moderna, din care s-au putut vedea atât prețurile cât și condițiile înțelegerii dintre producători și UE, în privința răspunderii în cazul efectelor adverse ale vaccinurilor.

Care este realitatea oficială, însă, nu știm deoarece nici în primul caz, al ministrei din Belgia, nici în cazul articolelor din Italia nu au existat confirmări sau dezmințiri ale oficialilor europeni sau din statele membre.

Și deși am transmis la începutul lunii aprilie o solicitare către Comisie, am primit doar un număr de înregistrare, nu și un răspuns la aceste întrebări:

Care este documentul în baza căruia se face repartizarea către statele membre ale UE a dozelor de vaccin anticovid-19 achiziţionate în comun de Comisia Europeană?
Dacă statele membre ale UE au sau nu obligaţia de achita preţul dozelor primite. Care este documentul în care se stabileşte dacă există sau nu o asemenea obligaţie?
Cine răspunde pentru eventualele efecte extreme ale unui vaccin anticovid-19, care depășesc reacțiile adverse prevăzute în prospect, cum ar fi vătămarea sănătății sau pierderea vieții: statul român, Comisia Europeană, producătorul fiecărui vaccin în parte sau altcineva (cine?).

Ce NU zic autoritățile române

Într-unul dintre primele răspunsuri, primite în ianuarie 2021 de la Ministerul Sănătății, se spunea că „Până în acest moment nu s-au făcut plăți pentru acest vaccin, iar prevederile bugetare vor fi aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2021.”

Totuși, în aceeași perioadă, premierul Florin Câțu declarase în presă că România a plătit deja și urma să mai plătească și alte doze de vaccin.

De atunci încoace, au refuzat să ne răspundă la această întrebare toate celelalte instituții chestionate pe această temă: MAI, SGG, MS, CNCAV și, după cum am menționat, chiar Comisia Europeană.

După alte tentative, cu întrebări mai elaborate, și după mai multe trimiteri la CNCAV și SGG, de la Ministerul Sănătății am primit ca răspuns, pe email, o foaie de hârtie scanată și ștampilată, în care se spunea că vaccinurile sunt achiziționate centralizat de Comisia Europeană și că „părțile contractante respectă politica de confidențialitate”. Răspunsul scanat conținea și șapte link-uri către site-ul Comisiei Europene, pe care evident a trebuit să le copiem literă cu literă ca să ajungem la sursa înțelepciunii.

După mai bine de o lună și jumătate de la transmiterea celei de-a doua solicitări de informații, de data asta și prin poștă, CNCAV ne-a transmis probabil cel mai complet răspuns primit în aceste șase luni de dialog absurd.

Pe șase pagini, organizat, militărește, CNCAV a acceptat în sfârșit să răspundă la întrebările despre propria organizare – câți membri are (55), din ce instituții provin ei, ce studii au, dacă au sau nu buget propriu (nu au), câte doze de vaccin poate România să primească de la UE și, firește, a refuzat să răspundă despre costurile achitate de România în această campanie.

Până acum, CE a incheiat contrade cu 6 companii: AstraZeneca pentru fumizarea a 300 de milioane de doze, cu Sanofi-GSK pentru 300 de milioane de doze, cu Johnson&Johnson pentru 200 de milioane de doze, cu BioNTech – Pfizer pentru 400 de milioane de doze, cu CureVac pentru 225 de milioane de doze și cu Moderna pentru 210 milioane de doze. În plus, prin aceleași contracte, CE și-a asigurat dreptul de a accesa opțional incă 100 de milioane de doze de la AstraZeneca, 200 de milioane de doze de la Johnson&Johnson, 200 de milioane de doze de la BioNTech -Pfizer, 180 de milioane de doze de la CureVac și 210 milioane de doze de la Moderna.

Prin aceste contracte, ținând cont doar de dozele inițiale, România poate accesa:

peste 12.5 milioane de doze AstraZeneca
peste 12.5 milioane de doze Sanofi/GSK
peste 9.5 milioane de doze CureVac
peste 9.7 milioane de doze Moderna
peste 17 milioane de doze BioNTech-Pfizer
peste 8.5 milioane do doze Johnson&Johnson

Plata din partea fiecărui stat membru se face eșalonat, în funcție de ritmul livrărilor, iar aceste informații excedează competențelor CNCAV”

Și acest răspuns conține link-uri scanate, pentru că mai importantă decât digitalizarea în instituțiile statului este totuși ștampila. Fie asta, fie instituțiile statului nu înțeleg rostul unui link plasat într-un text.

(Răspunsul integral de la CNCAV)

Trăgând linie, după cele șase luni de întrebări aproape retorice, am aflat doar aceste cifre de la CNCAV, iar din ieșirea nervoasă a domnului Orban ni s-a mai confirmat o dată că statul român plătește totuși vaccinurile, chiar dacă nu vrea să spună, de parcă ar da de la el și nu de la noi toți.

Iar efectul acestei secretomanii, începută la nivel bruxelez și perpetuată la nivel national, se vede în pătura tot mai groasă a vaccino-scepticilor, ca și în comentariile stârnite de declarația lui Ludovic Orban. Unii oameni consideră că până acum „ne-a făcut cinste” UE cu câte două doze de vaccin, iar Guvernul ar vrea să ne vândă mai departe dozele primite gratis de la UE. Poate că, pus în fața unei potențiale pierderi de popularitate, Guvernul va accepta să respecte Legea 544/2001 și ne va spune și că a plătit toate vaccinurile primite până acum și cât a dat pe ele.

Că până la urmă, dacă tot o fi să le plătim de la anul, să începem să strângem bani de acum.

Articole pe aceeași temă:

Ce nu ne spune colonelul Gheorghiță

CNCAV – o „rotiță” a Guvernului care se învârte în gol?

Proiect de lege: dacă vorbește direct cu presa, avertizorul pierde protecția legală

19/05/2021/în Articole, Buna guvernare /de Rasista

Proiectul legii avertizorilor de integritate, aflat în lucru la Ministerul Justiției, a fost discutat azi cu câteva organizații neguvernamentale care au transmis ministerului propuneri pe marginea documentului. APADOR-CH, care a transmis o serie de propuneri de îmbunătățire a legii și în luna aprilie (citește propunerile aici) – din care Ministerul Justiției a adoptat una singură – a transmis încă o dată propunerile din aprilie, plus una nouă, care vizează acordarea de asistență juridică avertizorului de integritate.

Propunerea APADOR-CH, adoptată și integrată în proiectul de lege, a fost introducerea testului de proporţionalitate a sancţiunii aplicate avertizorului. Textul legal recomandat de noi a fost preluat în cuprinsul art. 23 al. 4 din proiect. Nu am primit, însă, vreun răspuns cu privire la decizia de neadoptare a celorlalte propuneri, care rămân la fel de necesare în continuare.

Printre celelalte teme discutate s-au numărat două deosebit de importante, cum ar fi noua propunere a APADOR-CH privind asistența juridică a avertizorilor de integritate, și importanța libertății avertizorului de a discuta cu presa indiferent dacă a făcut sau nu înainte o raportare internă sau externă pe tema respectivă.

Relația cu presa

Concret, APADOR-CH a cerut modificarea și completarea art. 19 al. 1 și 2 din actualul proiect, prin prevederea posibilităţii ca avertizorul să se adreseze direct presei în orice situaţie, nu doar în anumite condiţii. Aceasta deoarece mai multe cazuri de avertizori din ultima perioadă au demonstrat importanța reacției publice în parcursul evenimentelor declanșate după dezvăluirile avertizorului de integritate. Valer Kovacs, un polițist avertizor, a declarat în interviul acordat APADOR-CH că nu și-ar fi recăpătat locul de muncă dacă presa și opinia publică nu ar fi fost de partea lui și nu ar fi pus presiune pe șefii poliției ca să-l reangajeze, în condițiile în care fusese concediat abuziv.

În Legea 571/2004, actuala lege a avertizorului de integritate, există această posibilitate de a te adresa presei, indiferent dacă ai făcut sau nu o dezvăluire internă înainte, însă în proiectul aflat în lucru această posibilitate e condiționată de doi factori. Dacă aceștia nu sunt îndepliniți, avertizorul își pierde protecția legală dacă discută direct cu presa.

Asistența juridică

Noua propunere a APADOR-CH face trimitere și la prevederile Directivei 2019/1937 privind protecţia avertizorilor, care trebuie transpusă prin noua lege. În directivă se vorbește despre posibilitatea de a le oferi asistență juridică avertizorilor

Cheltuielile juridice relevante pot reprezenta un cost semnificativ pentru persoanele care efectuează raportări și care contestă în justiție măsurile de represalii luate împotriva lor. Chiar dacă, la încheierea procedurilor, persoanele în cauză ar putea recupera astfel de cheltuieli, s-ar putea să nu fie în măsură să avanseze taxele respective la începutul procedurilor, în special dacă sunt în șomaj și sunt incluse pe o listă neagră. Asistența pentru procedurile judiciare penale, în special în cazurile în care persoanele care efectuează raportări îndeplinesc condițiile din Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului (47), și, în sens mai larg, sprijinul acordat celor care se confruntă cu nevoi financiare grave ar putea fi esențiale, în anumite cazuri, pentru aplicarea eficace a drepturilor lor la protecție.”

Directivă (UE) 2016/1919 priveşte asistența juridică gratuită (avocatul din oficiu) pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare.

Așadar, APADOR-CH a recomandat ca art. 25 din proiect să fie completat prin adăugarea a două noi alineate, 3 şi 4, cu următorul conţinut:

(3) În cauzele penale ce au ca obiect avertizarea făcută sau fapte conexe cu aceasta, asistenţa juridică a avertizorului este obligatorie. Dacă avertizorul, suspect sau inculpat ori, după caz, persoană vătămată sau parte civilă, nu și-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

(4) În procedurile civile din faţa instanţei de judecată prevăzute la art. 23 sau care privesc aplicarea art. 21 al. 1 şi/sau 2, asistarea avertizorului de către un avocat este obligatorie. Dacă avertizorul nu şi-a ales un avocat, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui avocat de către barou, pentru acordarea asistenței juridice gratuite.”

Citește propunerile APADOR-CH la proiectul legii avertizorilor de integritate

Proiectul este derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Polițist avertizor – pățaniile unui agent care „a fluierat” în poliție

19/05/2021/în Articole, Slider, Video /de Rasista

Valer Kovacs este un polițist de 40 de ani, tatăl a doi copii, care în 2020 a fost dat afară de la Inspectoratul Județean Timiș, din cauza avertizărilor publice făcute despre neajunsurile din sistem. Ca lider sindical, el a atras atenția asupra lipsei dotărilor din poliție, dar a semnalat și planul de amenzi pe care șefii îl impuneau polițiștilor, în perioada stării de urgență.

Kovacs a fost reangajat, opt zile mai târziu, ca urmare a presiunii publice, însă a fost nevoit să se mute cu serviciul de la 10 minute de casă, din Timișoara, la o oră de mers, în Arad. Asta pentru că deși instanța i-a făcut dreptate și șefii de la București au acceptat că șeful lui direct a greșit, câștigător în final a fost tot șeful IJP Timiș, care nu numai că nu a fost sancționat, ci chiar a fost avansat în grad de 1 Decembrie.

În interviul video, Kovacs povestește prin ce a trecut ca avertizor de integritate în Poliția Română, care este rețeta prin care sistemul își atacă și elimină avertizorii, cum a fost tratat de colegi și cât de mult a contat presa în pățania lui.

Cazul Kovacs este cu atât mai important cu cât în prezent Ministerul Justiției se pregătește să trimită în Parlament o nouă lege a avertizorilor de integritate din care lipsesc unele prevederi esențiale pentru o protecție reală a avertizorilor – cum ar fi exact această relație benefică a avertizorilor cu presa.

Citiți aici propunerile APADOR-CH de modificare a proiectului de lege, din care momentan a fost preluată una singură – cea privind testul de proporţionalitate a sancţiunii aplicate avertizorului. Vom reveni cu detalii pe această temă.

*sursa foto – pagina de Facebook a lui Valer Kovacs

Ce mai facem cu drepturile din secolul trecut în lumea de mâine?

10/12/2020/în Articole, Comunicate, Slider /de Rasista

10 decembrie înseamnă, în fiecare an, ziua în care ne amintim festivist de drepturile omului. Pe toate meridianele s-a proslăvit de-a lungul timpului însemnătatea acestor convenții social-politice, instituite, adoptate de Națiunile Unite în 1948, după război.

Au urmat 70 de ani de pace, dar și de luptă civică pentru ca ele, drepturile, să devină efective în viețile noastre, nu doar niște vorbe frumoase scrise în tratate internaționale.

Mai bine sau mai rău, drepturile consfințite în 1948 de ONU, apoi cele enunțate în 1950 în Convenția Europeană a Drepturilor Omului au devenit concepte des invocate în viețile noastre. Avem dreptul la viață, dreptul la familie, dreptul la educație, dreptul la informare, dreptul de a gândi liber, de a vorbi și de a ne mișca la fel de liber. Avem dreptul de a nu fi torturați, închiși pe nedrept, avem dreptul la un proces echitabil, dreptul de a ne trăi viața privată așa cum dorim. Aparent avem tot ce ne trebuie pentru a fi oameni liberi și stăpâni pe destinele noastre.

Dar simțim cu adevărat azi toate astea sau sunt doar utopii stabilite de niște oameni bine intenționați din secolul trecut, care nu au fost nici pe deplin implementate în realitate și s-au și cam demodat între timp? Mai sunt de actualitate aceste deziderate de acum 70 de ani în viețile noastre de azi?

Sigur, veți zice, noi aici în România încă mai avem de recuperat lucruri care în societatea mai evoluată din vest sunt deja normalitate: transparență, stat de drept, libertăți individuale, proprietate, nediscriminare etc. Noi abia de 30 de ani învățăm cum e să ai drepturi și încă n-am ajuns și la lecția despre responsabilități.

Proaspăt încheiatele alegeri parlamentare ne-au arătat că încă mai avem de învățat despre democrație. Ne-au arătat că drepturile omului nu fac, din păcate, obiectul dezbaterilor sau al promisiunilor electorale, și că ele apar în discuție doar atunci când sunt în pericol să fie restrânse.

Vestea intrării în parlament a unui partid care se declară conservator și naționalist a stârnit temeri. Iar asta ar trebui să ne arate, în oglindă, cum se simt cei speriați de partidele progresiste. Pentru că în loc să fie dezbătute, explicate, înțelese, respectate ca o normalitate, drepturile omului au ajuns din păcate sperietoarea care împarte lumea în tabere aparent ireconciliabile.

De parcă drepturile astea nu ar fi de ajuns pentru toți, ci respectarea drepturilor unora i-ar nedreptăți pe alții. De parcă egalitatea între femei și bărbați ar înseamna că femeile primesc ceva ce li se fură bărbaților. Sau recunoașterea dreptului de a avea o familie cuplurilor de homosexuali le-ar strica familiile heterosexualilor. Sau recunoașterea drepturilor firești ale unor minorități ar afecta cu ceva majoritatea.

Polarizarea nu este, totuși, un apanaj al societăților rămase în urmă, ci afectează toată lumea. Săraci versus bogați, minoritari versus majoritari, femei versus bărbați, credincioși versus liber cugetători, progresiști versus conservatori. Lumea funcționează tot mai mult în sistem binar, precum computerele, nu mai e loc de nuanțe, iar dezbaterile degenerează în loc să rezolve. Empatia e o limbă străină. Neutralitatea mai degrabă dăunează, pentru că ea lasă loc de abuz taberei dominante.

Un rol tot mai important în această polarizare îl joacă, cine ar fi crezut, tocmai evoluția tehnologică. Apariția Internetului, dezvoltarea tehnologiei și a inteligenței artificiale pun presiuni mari pe conceptele democratice și umaniste ale secolului trecut. Suntem aparent mai bine informați datorită Internetului, dar în realitate suntem mai ușor de manipulat prin efectele perverse ale acestor noi mijloace de comunicare.

Pandemia ne-a pus în față o oglindă cu ape tulburi, ne-a arătat că pojghița drepturilor civile e subțire și nu ține exact acolo unde ar trebui să garanteze protecția. Politicienii s-au repezit să facă ce știu ei mai bine: să abuzeze de putere, să restrângă drepturi, să instituie sisteme de supraveghere, toate sub pretextul securității cetățeanului. Toate astea nu sunt noi, dar acum au un aliat îngrijorător împotriva omului: tehnologia.

Viața privată, datele noastre personale devin monede de schimb într-o lume tot mai digitalizată, automatizată. Cu cine vom mai negocia drepturile noastre de oameni într-o lume a mașinilor? Și mai ales, cine sunt oamenii care programează azi mașinile care ne vor guverna lumea de mâine? Cine îi educă pe acești oameni și câtă empatie și etică se regăsesc în educația asta?

Ce ne așteaptă după pandemie? O criză economică inevitabilă va adânci și mai mult decalajele economice, sărăcia va crește, migrația va pune presiune și mai mare pe societățile mai dezvoltate. La asta se vor adăuga efectele schimbărilor climatice care vor determina și ele alte fenomene migratorii. Vor putea oare drepturile proclamate în secolul 20 să mai protejeze omul secolului 21?

La finalul unui 2020 complicat, ne vedem așadar din nou în fața acestei zile festive de „Cântare a drepturilor omului”. Noi cei de la APADOR-CH ne-am gândit dacă n-ar fi timpul ca, după 30 de ani de „pândă” continuă pentru respectarea drepturilor omului, așa cum ne sunt predate de 70 de ani, să ne punem și o întrebare incomodă: ce mai înseamnă să fii om și să ai drepturi în ziua de azi?

Așteptăm și părerile voastre.

Semnele de „circulație” ale drepturilor omului, realizate de Carmen Nistor pentru APADOR-CH, sunt aici.